Rece

Nu este nici macar un semn de zapada afara. Dar in sufletul ei, ninge de mult. Totul e alb, culoarea de alta data a fost stearsa, in urma ei lasand sentimentul de goliciune totala. De ce se intampla asta? Nici ea nu stie sau poate nu vrea sa accepte.
O privesti si tot ceea ce vezi este un zambet. Zambet chinuit, amar, prefacut, dar care incearca sa bucure pe toata lumea. Ii cade incet, incet masca si nu mai stie cum sa se ascunda de ochii lumii. Vrea sa para in continuare puternica desi in jurul ei nu mai este niciun semn de umanitate sau speranta. Incearca, se chinuie, esueaza. Se loveste de lucrurile impuse, de credintele ei de-a lungul timpului, de limite, de schimbari. Peretii invizibili care s-au ridicat in jurul ei o constrang, o inchid intr-un mod dureros si chinuitor. Nu mai are scapare si stie lucrul acesta. Nu mai are puterea de alta data sa lupte cu propriile ei frici care o bantuiau de-a lungul noptii.
Calda, dar este totusi rece. Culoarea ochilor ei s-a schimbat, a fost impregranata de raceala existenta in ea. Sa spere? Nu mai este acesta remediul care ar fi functionat alta data. Situatiile se schimba, lumea se schimba. Reuseste cu greu sa nu fie daramata de vesnica plasa de lacrimi care isi ia nastere pe fata ei suava. Nu isi mai doreste nimic. A trecut de mult timp de etapa in care mai credea ca un "Totul va fi bine intr-un final" isi avea rostul. A disparut. Jocul pe care ea incerca sa il trateze cu indiferenta si raceala a invins-o.
Nu isi mai gaseste locul, a devenit pustie si, momentan, nimic nu ii va mai aduce zambetul specific pe buze. Voia sa fie fericita, sa creada, sa zboare printre visele si trairile ei. Voia ca la finalul zile sa aiba pentru ce sa multumeasca. Acum nu se mai poate. Nu isi mai doreste nimic din lucrurile la care ravnea alta data. Bravo, i-ati frant aripile. Sa nu mai aveti pretentia sa poata sa isi inalte aripile si sa fie din nou ea, s-au distrus. A mai ramas doar o raceala imensa.

Despre el

Avem nevoie de o persoana de care sa ne agatam cu o ardoare care are o putere imensa. O fiinta alaturi de care sa jucam pe scena vietii si sa avem cele mai norocoase roluri care sa isi duca la final prestatia in cel mai sublim mod posibil.
Ma regasesc in ochii lui, culoarea acestora oferindu-mi o caldura specifica numai mie. Ma regasesc in starile lui, putand sa ma schimb doar dupa el de parca as gravita in jurul lui fara cel mai mic impediment. Nu conteaza ce, cum, cand, unde, conteaza doar el. As putea spune ca suntem un "noi" si restul lumii. Cand este vorba de el, as putea lasa balta totul pentru ca as stii ca acolo imi este locul.
Ma lua in brate si ma facea sa tresar, sa simt fiorii primelor sentimente marete care si-au facut un locusor in inima mea. Cum? Nu as putea explica. De ce? Din nou un motiv necunoscut mie. Cand? Dintr-o data, m-a izbit precum te loveste mirosul cafelei intr-o dimineata de sambata ploioasa. Este persoana care m-a invatat ca distanta nu conteaza, ca o putem face sa descreasca odata cu fiecare secunda care trece. Tic-tac, tic-tac, nu se opreste, timpul putand sa stea in loc in orice moment pentru noi.
Ii cunosc sufletul si nu exista acolo nici cel mai mic semn de intunecime, nu ii stiu proprii lui demonasi care nu reusesc sa-l ingenuncheze.
Am nevoie de ceva? A fost, este si va fi intotdeauna acolo. Nu vreau sa cunoasteti un ideal, ci o persoana reala. Ai putea sa te pierzi in dulceata lui, in modul in care spune "Te iubesc!", in felul in care ii zambesc ochii si inima. Te-ai indragosti de el ca suflet, nu de el ca persoana mai intai. Este greu de cunoscut, insa in momentul in care ajungi aici, te vei simti cea mai norocoasa. El m-a invatat sa imi dau drumu la aripi, sa infrang limitele ce par sa imi puna piedici zi de zi.
Scena vietii noastre nu are nevoie de decor, noi il reprezentam. Usurinta cu care trecem peste impedimente ne uneste din ce in ce mai mult, ne definitiveaza ca persoane, ne consolideaza legatura. Nu este ceva peste care sa treci cu vederea, este rolul pe care trebuie sa il joci pana la finalul vietii si sa te bucuri de el.

Esenta

Viata nu te intreaba niciodata nimic, insa iti cere foarte multe la schimb.Nu te intreaba daca ai fost sau daca in momentul de fata esti fericit, nici macar daca vreodata ai fost petrecut de acest sentiment maret. Nu iti spune daca alegerile pe care urmeaza sa le faci te vor multumi vreodata sau daca greselile pe care esti indeajuns de aproape sa le savarsesti te vor face sa devii mult mai stapan pe sine. Nu iti ofera nicio informatie despre cine urmeaza sa te indragostesti sau pe cine urmeaza sa pierzi cu desavarsire.
Te simti inapt sa iti iei propriile decizii datorita nesigurantei pe care necunoscutul ce inglobeaza ziua de maine ti-o ofera pe tava chiar acum. Pana la urma, tu, copile, traieste-ti viata exact asa cum vine, nu mai poti avea asteptari pentru ca nu stii daca se vor realiza. Nu ii mai judeca pe cei din jurul tau pentru ca nu iti va aduce o liniste specifica. Vrei sa le ghidezi viata dupa propriile tale principii si motive, insa acest lucru le va fura propria lor realitate si esenta. Opreste-te. Priveste. Simte.
Linistea apasatoare din jurul tau te constrange si totusi nu ii faci pe plac. Nu mai poate provoca o noua furtuna pentru ca tu insuti nu mai vrei sa ploua si ti-ai promis ca o sa le aduci zambetele pe buze si celor apropiati. Nu ai nevoie de un dezastru ce ar reusi cu desavarsire sa distruga tot ce ai incercat sa cladesti cu putere pana in acest moment. Haide, indrazneste sa speri, sa ai vise. Lasa-le sa iti hraneasca propriile tale aripi pentru ca acestea sa te duca unde iti vei dori peste cativa ani. Nu mai vrei lacrimi care sa te darame. Te lasi imbatat de noua forta care iti este putin straina, insa pana la urma este cea care reuseste sa te patrunda.
Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri. Ai invatat sa tii capul sus indiferent de vreme pentru ca asa ai fost ghidat. Iti e mila de propria persoana. In acest moment, se produce schimbarea. Tu, persoana ta, tu reprezinti bogatia sufletului tau. Ce ciudat, nu? Oare ar mai exista un trup inert fara un suflet in interiorul sau? Dar oare o caramida are propria ei esenta?

Poveste?

Prezentul trece prin trecut. Cele mai potrivite cuvinte. Toti il cunoastem, toti ii purtam povara pe umeri si incercam sa nu ne lasam deramati. Ce gasesti in trecut?
Povestea unui copil. Era fericit in momentul in care primea o acadea sau cand era luat de obrajiori. Zambea cu adevarat si nu stia ce era dragostea. Nu avea griji, nu era stresat. Cunostea puterea aripilor sale, avea vise, gandea departe. Pana intr-o zi cand a cunoscut o palma, apoi o insulta. A simtit dezamagirea si a inceput sa planga intr-un hal in care ti se rupea sufletul. Lacrimile lui impaienjanite pe fata lui micuta iti dadeau de gandit, te faceau sa te intorci, sa retraiesti clipa.
Il recunosti? Nu? E vorba de copilul din tine, de copilaria lasata in spate. Acadelele sau micile atentii reprezinta dragostea si atingerea blanda pe care o cunostea acum cativa ani. Palma si insulta dau numele rautatilor din ziua de astazi. Si acestea se pare ca au primat in cazul copilului si incet, incet a disparut fara urma. Nu il mai gasesti oricat de mult incerci sa il cauti. Nu se mai intoarce.
Te maturizezi, aripile tale incep sa creasca din ce in ce mai mult. A inceput o noua etapa a vietii tale, in cea din urma, cortina a cazut si actorii au rasuflat usurati. Poti sa faci fata unei noi piese de teatru? Te mai inhami din nou la ceva necunoscut? Sufletul tau mai poate rezista? Sunt multe intrebari si nu as avea loc sa le scriu pe toate. Dar le cunoasteti deja. Incepi sa iti stabilesti noile prioritati pentru a vedea care este drumul pe care trebuie sa o apuci pentru reusita. Te debarasezi de celelalte lucruri cu greu insa iti aduci aminte de ele in zilele ploioase. Inveti sa te inalti, sa zbori. Cazi, trebuie sa te ridici si sa incerci din nou. Iti va fi mereu dor de copilul care obisnuiai sa fii, dar trebuie sa te obisnuiesti. Daca nu o faci, nu vei supravietui si nu vei cunoaste mandria. Succes mai departe pentru ca in urma nu mai poti privi.

Pumni Goi

Te cauti si nu gasesti nici cea mai mica urma din ceea ce obisnuia sa se numeasca "tu". Incerci sa nu iti tradezi simturile pentru ca ele sunt cele mai apropiate de tine. Iti cauti ultima farama de putere sa nu te lasi incurcat de efemeritatea timpului. Te simti strivit, afundat de chinul unor pumni goi care par mai duri decat un diamant. Ceri indurare si tot ceea ce primesti e mila.
Te-ai pierdut odata cu timpul, ai ajuns sa devii la fel de nepasator ca el. Nu a trecut nicio singura zi din amarata ta viata dara sa te intrebi de ce ai ajuns aici. Obisnuiai sa stii ce trebuie sa faci, unde trebuie sa mergi, ce trebuie sa spui. Dar toate au disparut intr-un loc bine ascuns de pe fata Pamantului si nu il vei gasi decat prin incercare si esec. Toti acesti pumni goi te azvarlesc spre cea mai mare fundatura, spre cel mai mare noroi ale carui ate te prind si nu iti vor mai da drumul. Cu cat te zbati, cu atat te afunzi din ce in ce mai mult, dar pur si simplu nu poti sta nemiscat. Te-ai pierdut odata cu simplitatea lucrurilor tangibile din jurul tau si nu stii care este poteca pe care trebuie sa o apuci. Te dezorientezi din ce in ce mai rau si incepi sa disperi.
Toate acestea te marcheaza incet, incet. Devii din ce in ce mai rece, mai delasator. Nu mai simti nici cea mai mica urma de regret sau bunavointa pentru ceilalti. Esti doar tu, tu si restul lumii. Nu mai ai in ce sa crezi desi toti iti cer sa o faci. Nu mai ai pentru ce sa te ridici desi stii ca asta ar trebui sa fie prioritatea ta. Nu mai conteaza. A trecut momentul tau de glorie, momentul in care iti radea inima. Vrei sa te razbuni pe tine insuti asa ca incepi sa te separi usor. Iti lasi sufletul prada primului rau intalnit in cale si iti continui drumul prin viata. Iti mai trebuie un singur lucru: succesul. Iti promiti ca te vei chinui sa il ajungi din urma. Il pandesti, il vrei cu disperare pentru a-ti hrani orgoliul. Te arde pe dinauntru un lucru nou si nu stii cum sa stingi arsita. Te acomodezi, incepi sa o domini inainte de a o face chiar ea. Devine, surprinzator, usor. Iti tii in frau toate sentimentele care sunt pe cale sa te dea in vileag pentru a-ti arata puterea. Puterea acelor pumni goi care te striveau la inceput.

Bine ai venit!

Exista o poveste in spatele careia fiecare ascunde ceva, se ascunde pe sine. Atatea intamplari nepovestite, cuvinte nerostite, sentimente irosite, lacrimi pierdute... Se rezuma la atat. Vezi un zambet, trebuie sa fii sigur ca de cele mai multe ori e chinuit.
Simti cum rasare soarele intr-o dimineata si se petrece printre spatiile fine dintre perdea. Ridici capul insa nu te intereseaza cat este ceasul. Astazi nu. Ridici o mana si o privesti prin razele care se lungesc de-a lungul patului tau. O intorci pe toate partile. Simti aici o caldura, acolo putin frig. Iti strangi toata puterea pentru a te ridica intr-un final din pat. Iti tarai usor, usor picioarele pana la geam pentru a vedea ce iti poate pregati o noua zi. Nu ploua, dar simti ca asta va urma dupa atata soare usor fierbinte. Iti strangi hainele in jurul trupului tau usor zgribulit de absenta paturii care sa il inconjoare si cu cei mai mici si lenti pasi te indrepti spre bucatarie. Simti mirosul de cafea din partea cealalta a casei si abia astepti sa il imbratisezi. Iti iei cana si te asezi undeva in fata ferestrei. Cazi pe ganduri, aburii se inalta. Esti fascinat, dispar. Te intristezi. Tanjesti dupa ceva anume, ceva ce stii ca nu o sa obtii prea curand. Cum ai facut cu razele, treci mana prin aburii plapanzi ce se ridica usor deasupra canii pentru a descoperi o noua sursa de caldura. Iti reapare zambetul firav.
Te gandesti unde ai ajuns cu adevarat. Daca meriti sa fii unde esti acum, daca toate eforturile tale au fost indeajuns. Intr-un haos dezorganizat total, am uitat cum e sa impartim la doi, cum e sa avem o lume doar a noastra, creata doar de noi, de straduintele noastre. Iti misti usor pozitia insa te simti secatuit de puteri si in cele din urma ramai nemiscat. Incerci sa intelegi, sa te intelegi, sa te stapanesti sa nu te dai cu capul de cele mai inalte limite impuse. Ai o piatra atat de mare care apasa pe pieptul tau incat iti provoaca o durere in gat si stii ce urmeaza. Incerci sa nu alergi in disperarea de a gasi nimic. Undeva, in mintea ta, isi au loc ultimele cuvinte spuse: "O sa fie bine!". Izbucnesti in  plans si te convingi ca e cel mai bine. Te descarci si reusesti sa iti stergi ultima picatura de pe obraz care a inlemnit. Iti desenezi ultima rasuflare in scopul de a nu mai suferi niciodata. Bine ai venit in prima zi a vietii tale. Bucura-te de ea cat ai ocazia.

Scenariu

Cu totii avem asteptari de la o relatie. Sau mai bine zis... Oare asteptarile de la acea persoana sunt cele dupa care tanjim?
Toate fetele viseaza la baiatul perfect, plin de calitati si 0 defecte. Acela rupt dintr-un basm sau dintr-o telenovela de prost gust pana la urma. Iti doresti declaratii peste declaratii. Pentru ele trebuie sa muncesti. Vrei o relatie fara certuri. Pare neinteresanta atunci. Nu iti doresti nici cel mai mic strop de gelozie. Apoi unde e acea licarire din ochi dupa ce realizezi ca ceea ce ai facut, ceea ce ai gandit sau ceea ce ai facut este gresit si incerci sa iti ceri scuze? Nu mai exista. Incepi sa consideri relatia un fel de mall unde gasesti tot ce vrei, tot ce ti-ai dorit. Faci o paralela si te gandesti ca ai o relatie scoasa dintr-un film sau poate dintr-o carte foarte buna. Dar intrebarea este: "Ai nevoie de toate astea?". Te bantuie imediata disperare sa spui un "da" hotarat. Si totusi, lucrurile nu stau tocmai asa.
De fapt, iti creezi un scenariu, un scenariu al propriei vieti, al propriei iubiri. Il conturezi cu grija dupa bunul plac si apoi descoperi ca nu mai e palpitant. Nu te multumeste sa stii exact ce urmeaza. Incerci sa evadezi din propria viata, nu iti mai gasesti locul. Nu te mai surprinde nimic, nu mai ai acea imensa bucurie cand poti sa te bucuri de un lucru palpabil. Realizezi ca nu mai e ce iti doresti deoarece ai incercat sa te mulezi dupa persoana dupa tine cu prea multa indarjire. Ceva iti scapa. Lumea e plina de stereotipuri, daca vezi ceva consideri ca trebuie sa il ai si tu. Nu e asa?
La inceput strigi in gura mare ca da, e tot ceea ce iti doresti. Apoi incepi sa il murmuri. Incet, incet placerea dispare. Alegerile tale au fost atunci proaste si fara sens. Te-ai lasat incurcat. Te agati de o ultima speranta, un ultim fir al relatiei care decade vazand cu ochii. Te tine de mana, nu te mai strange cu aceeasi putere. Te ia in brate, nu mai simti fiorul care ajungea pana in vene si iti facea pielea de gaina. Cade o lacrima, se impleteste cu alta, creeaza o mica panza de paianjen ce se termina la nivelul barbiei tale. Nu te mai simti in largul tau. Uiti ce e cu adevarat important pentru ca pui un pret mult prea mare pe calitati. Nu esti dispus sa accepti defecte pentru ca tu consideri ca in viata ta, ele nu isi au locul. Nu mai vrei o dragoste de carte, iti doresti propria ta traire. Dezamagirile, noptile planse si nedormite, neincrederea incep sa primeze. Te destrami.
Mergi inainte, cauta altceva. Acel lucru care sa aiba o duzina de defecte, iar in fata ochilor tai, sa se preschimbe intr-o mie de calitati. Nu mai tanji, obisnuieste-te sa ai. Nu mai visa, deschide ochii si indeplineste-ti dorintele. Nu mai alerga necontenit dupa neant pentru ca nu o sa il descoperi. Regaseste-te si descopera viata. Doar atunci nu o sa mai vrei sa evadezi si o sa continui cu capul sus. Pana atunci, trairile tale de zi cu zi te vor ingenunchea din ce in ce mai mult si s-ar putea ca intr-o zi sa nu te mai poti ridica.

O secunda

"Totdeauna" poate fi definitivat ca o secunda, o clipa. Nu trebuie sa te cauti in prezent pentru ca nu te vei regasi. Te lupti cu umbrele din trecutul care trage de tine ca o fiara flamanda. Esti prins intr-un joc doritor de moarte. Iti doresti luna de pe cer, o stea, o imbratisare, un zambet. Nu realizezi ca toate aceste lucruri sunt efemere si te orbesc. Nu o sa iei in considerare nicio avertizare indiferent de provenienta ei. Te simti sigur pe tine, convietuiesti cu proprii demoni ce isi au salasul in sufletul tau datorita unui singur lucru: le oferi un loc sigur, ei te imunizeaza.
Ei nu te cunosc, nu te vor recunoaste. Dar tu stii ca oglinda nu minte si indiferent de masca purtata pe timp de zi, vei putea sa vezi exact ceea ce esti cu adevarat. Timpul musca din tine, din sufletul tau, insa nu ajunge in intunericul lui. Te schimba, te ajuta, te face sa tresari. Esti atat de veninos incat ajungi sa te hranesti din el pentru a-ti procura propriul antidot. Esti guvernat de micile creaturi ce iti domina inima si odata vor reusi sa se dezlege cu adevarat de lanturile mult prea dure. Atunci te vor acapara cu totul, nu vor mai fi prizonierii tai. Jocul se va schimba, rolurile se vor inversa. Si pentru ce?
Esti intrerupt in fiecare zi de lucruri marunte ce se ivesc in calea ta mai mult pentru a-ti pune piedici. Constructive sau nu. Dureroase sau nu. Ai prea multe fete si nu mai stii la care sa apelezi. Bate vantul, ai schimbat starea. Iti creezi propria istorie, propria poveste pe baza demonasilor. Cu ghearele lor te vor ajuta sa iti cladesti viitorul. Unii vor considera ca te vor face sa cazi, insa tu stii ca au un rol bine definit in drumul tau de acum inainte. Zambesti fals. Chinui o grimasa. Iti iese. Incepe sirul greselilor capitale care iti vor definitiva caracterul. Deschizi bine ochii si te pregatesti pentru a infrunta viitorul. Te simti patruns de umbre si mai adanci, esti la granita dintre Rai si Iad. Ce vrei sa faci? Slabiciunile tale te atrag catre neant. Primul impuls este sa le lasi sa faca ceea ce isi doresc. Simti cum incepi sa te separi. Pui piciorul in prag si pentru un moment, totul in jurul tau se opreste. Alegi intr-o mare disperare ultima farama de speranta gasita in cel mai apropiat colt al sufletului tau, in singura particica pe care ai protejat-o de micii tai "prieteni". Incepi sa respiri din nou. Incet si sacadat.

Joc

Daca acum cateva luni as fi putut sa astept, sa sper, sa cred, sa zambesc la gandul unei noi "aventuri", nu mai e asa. Se schimba totul: situatiile, oamenii, ceea ce vrem cu adevarat sa obtinem si sa avem. Nu stiu daca este exact ceea ce toata lumea numeste "maturizare" sau este doar un moment specific adolescentei.
Suntem doar niste mutari seci sau destepte, niste fulgi pe care vantul ii poate duce foarte repede departe de locul unde ar trebui sa fie cu adevarat. Obosesti odata cu acest ciclu al vietii. Realizezi ca, pe moment, nu mai poti spera, nu mai ai niciun motiv. De ce? Pentru ca te obisnuiesti cu gandul ca niciodata nu poti avea ceea ce ravnesti cu ardoare exact in acea secunda. Doare si iluziile si visele tale se destrama, se separa in bucati ce cu greu pot fi relipite si intregite. Asteptarile dau nastere dezamagirilor, lacrimilor ce nu au mila sa cada. Undeva, intr-un loc indepartat, cand plangi, moare o zana din acel taram necunoscut.
Altadata mi-as fi dat sufletul, l-as fi vandut, l-as fi oferit pe tava ca sa il vad. Ramaneam fara aer, ma simteam inecata, simteam cum inima o lua la goana ca nebuna doar cand ii spuneam numele. Iar cand ruptura se produce, te simti pustiit. Nu mai esti in stare sa te ridici, nu mai poti articula un cuvant. Ceri o ultima sansa care nu stii daca ti se cuvine cu adevarat. Dar te gandesti la urmari si daca va fi mai rau, vei decadea incat nimeni nu te va mai scoate din groapa care ia nastere la picioarele tale. Privesti spre ea, nu ii vezi fundul. Te asezi pe margine, iar picioarele iti atarna in gol. Negru. Strafunduri. Nimeni. Neant. Te sperii. Dar ramai acolo si iei o decizie. Te ridici cu usurinta si privesti in jurul tau. Dor. Nevoie. Amintiri. Si iti dai seama ca toate promisiunile au fost seci, fara substanta. Inima iti plange, se rupe, se distruge. Te temi. De tine, de el, de lume.
"Ai fost un actor bun?". Asta iti trece prin minte. "Ai jucat conform standardelor?". Nu, prestatia ta a fost jalnica. Ti-ai pierdut vremea, clipele pretioase. Ai uitat cum e sa zambesti, fiind incurcat intr-un joc de prost gust. Ce urmeaza sa faci? Nu ai nicio idee si parca te cuprinde nostalgia. O inlaturi imediat si iti apare o sclipire in ochi. Te transformi, iti faci promisiuni stiind ca nu are niciun sens. Dar tu incerci. "S-a terminat?". Da. Esti pe cont propriu. Nu mai ai putere sa speri. Iti pui o masca, zambesti fals. Iti pipai inima si parca simti cum ies in evidenta zgarieturile, ranile. E zdrentuita. Nu iti mai doresti o a doua sansa. Doar sa iti continui viata. Sa lasi lucrurile sa vina de la sine. Iti alegi drumul cu grija. De acum vei alerga dupa libertate. Nu te vei mai lasa supus sau ingenuncheat. Nu mai pui pret pe nimic.
Nu e nimic bun acolo, acolo in spate. Nu te mai chinui sa muti muntii, soarele se poate ivi si dupa ei. O sa te vada, o sa straluceasca si o sa poti zambi. Te vei trezi dimineata. Daca pe parcursul zilei te vei simti obosit pentru ca masca iti suge usor, usor din viata, vei sti ca a fost alegerea buna. Jocul s-a incheiat. Ai pierdut. Nu plange.

Promisiuni

Cum ar fi daca ai avea intotdeauna posibilitatea de a repara ce ai spus sau ce nu ai spus, ce ai facut gresit sau ce nu ai facut deloc? Oare ne-am dori cu adevarat acest lucru? Am mai invata ceva pe parcursul anilor care trec?
Mi-am propus sa nu mai privesc peste umar catre oamenii din trecut cu regret. Nu e nimic bun. Si totusi, cateodata, esti singur si ceva te macina. Poate tocmai  aceasta singuratate sau linistea care tipa necontenit. Timpul alearga, nu iti da moment de pauza, nu iti ofera o cale de intors. Curge fara incetare. Si atunci te intrebi: "Ce am facut cu adevarat?". Stai, te gandesti, te chinui, plangi si lasi capul in pamant.
Exact ca in acea zi ploioasa de octombrie. Una linistitoare, perfecta pentru a sta la geam cu o cana de cafea calda-fierbinte in mana si sa privesti lumea prin fumul tigarii aprinse. Sa stai in pat, sa te simti in siguranta la caldura, vorbind cu acea persoana speciala. Sa reusesti  sa te destinzi. Apoi sa deschizi usor geamul, sa ti se faca pielea de gaina si sa te intorci usor, usor in pat, strangandu-ti hanoracul in jurul tau pentru a incerca sa te debarasezi de frigul care te patrunde. El sa nu iasa, ramanand acolo parca mai mult pentru a te face sa realizezi de existenta lui. Treci cu repeziciune peste momentele importante din viata ta care te-au facut sa plangi, sa speri, sa razi, sa tresari, sa te indragostesti. Si atunci iti dai seama: nu poti repara ceva din trecut. Poti doar sa te simti chinuit de un moment de tristete sau regret, insa apoi te patrunde incet, incet sentimentul de usurare. In ceea ce ai facut, nu o sa iti poti pune niciodata intrebarea "Cum ar fi fost daca...?", una dintre cele mai dure si mai deziluzionante. Te uiti cum fumul subtire trece prin fata ochilor tai si ramane acolo pentru cateva secunde, unduindu-se. Privesti din acea perspectiva momentele, ai vrea sa intinzi mainile disperat sa il cuprinzi, sa stii ca macar el e acolo, langa tine. Apoi dispare dintr-o data. Nu il mai vezi, nu il mai simti, nu mai esti constient de el. Exact ca oamenii din jurul tau.
O lacrima curge, se impleteste cu alta parca dand noroc pentru amintiri. Iar pe tine te doare, incerci sa te debarasezi de tot si sa privesti dincolo de situatie. Nu poti si alte lacrimi vin, parca in ochii tai oglindindu-se marea cu valurile ei necontenite. Disperi, te gandesti, te afunzi, incerci sa te ridici din cel mai negru colt in care te afli. Ai reusit si acum incerci sa te misti dar te simti ca intr-un joc. Pasii pe care ii faci parca sunt mutarile unui maestru. Tu poti doar sa ai incredere in el, existand doua posibilitati: fie te duce undeva pe culmile succesului, fie te coboara in cea mai adanca groapa de pe fata pamantului de unde stii ca nu o sa mai ai putere sa tipi sau sa te ridici. Iti stergi ultimele lacrimi cu maneza bluzei deja imbibata si te uiti in oglinda. Nu te recunosti. Intinzi mana spre reflexie si observi ca da, chiar esti tu. Schimbat, tarat prin noroi, singur, cu un suflet chinuit mai rau decat propriul trup.
Iti ingheata sufletul, sangele in vine. Din nou acel fior care iti face pielea de gaina se iveste. Tresari insa nu mai plangi. Pentru ca ai obosit, nu mai ai lacrimi, toate s-au scurs si au disparut intr-un neant. Ridici capul si privesti lumea de sus. Iti place senzatia si iti promiti ca nu va ramane doar atat, ca vei reusi si vei excela. Noul tu, ureaza-i "Buna venit!" in lumea asta care este dominata de acelasi tip de om.