Joc

Daca acum cateva luni as fi putut sa astept, sa sper, sa cred, sa zambesc la gandul unei noi "aventuri", nu mai e asa. Se schimba totul: situatiile, oamenii, ceea ce vrem cu adevarat sa obtinem si sa avem. Nu stiu daca este exact ceea ce toata lumea numeste "maturizare" sau este doar un moment specific adolescentei.
Suntem doar niste mutari seci sau destepte, niste fulgi pe care vantul ii poate duce foarte repede departe de locul unde ar trebui sa fie cu adevarat. Obosesti odata cu acest ciclu al vietii. Realizezi ca, pe moment, nu mai poti spera, nu mai ai niciun motiv. De ce? Pentru ca te obisnuiesti cu gandul ca niciodata nu poti avea ceea ce ravnesti cu ardoare exact in acea secunda. Doare si iluziile si visele tale se destrama, se separa in bucati ce cu greu pot fi relipite si intregite. Asteptarile dau nastere dezamagirilor, lacrimilor ce nu au mila sa cada. Undeva, intr-un loc indepartat, cand plangi, moare o zana din acel taram necunoscut.
Altadata mi-as fi dat sufletul, l-as fi vandut, l-as fi oferit pe tava ca sa il vad. Ramaneam fara aer, ma simteam inecata, simteam cum inima o lua la goana ca nebuna doar cand ii spuneam numele. Iar cand ruptura se produce, te simti pustiit. Nu mai esti in stare sa te ridici, nu mai poti articula un cuvant. Ceri o ultima sansa care nu stii daca ti se cuvine cu adevarat. Dar te gandesti la urmari si daca va fi mai rau, vei decadea incat nimeni nu te va mai scoate din groapa care ia nastere la picioarele tale. Privesti spre ea, nu ii vezi fundul. Te asezi pe margine, iar picioarele iti atarna in gol. Negru. Strafunduri. Nimeni. Neant. Te sperii. Dar ramai acolo si iei o decizie. Te ridici cu usurinta si privesti in jurul tau. Dor. Nevoie. Amintiri. Si iti dai seama ca toate promisiunile au fost seci, fara substanta. Inima iti plange, se rupe, se distruge. Te temi. De tine, de el, de lume.
"Ai fost un actor bun?". Asta iti trece prin minte. "Ai jucat conform standardelor?". Nu, prestatia ta a fost jalnica. Ti-ai pierdut vremea, clipele pretioase. Ai uitat cum e sa zambesti, fiind incurcat intr-un joc de prost gust. Ce urmeaza sa faci? Nu ai nicio idee si parca te cuprinde nostalgia. O inlaturi imediat si iti apare o sclipire in ochi. Te transformi, iti faci promisiuni stiind ca nu are niciun sens. Dar tu incerci. "S-a terminat?". Da. Esti pe cont propriu. Nu mai ai putere sa speri. Iti pui o masca, zambesti fals. Iti pipai inima si parca simti cum ies in evidenta zgarieturile, ranile. E zdrentuita. Nu iti mai doresti o a doua sansa. Doar sa iti continui viata. Sa lasi lucrurile sa vina de la sine. Iti alegi drumul cu grija. De acum vei alerga dupa libertate. Nu te vei mai lasa supus sau ingenuncheat. Nu mai pui pret pe nimic.
Nu e nimic bun acolo, acolo in spate. Nu te mai chinui sa muti muntii, soarele se poate ivi si dupa ei. O sa te vada, o sa straluceasca si o sa poti zambi. Te vei trezi dimineata. Daca pe parcursul zilei te vei simti obosit pentru ca masca iti suge usor, usor din viata, vei sti ca a fost alegerea buna. Jocul s-a incheiat. Ai pierdut. Nu plange.