Scenariu

Cu totii avem asteptari de la o relatie. Sau mai bine zis... Oare asteptarile de la acea persoana sunt cele dupa care tanjim?
Toate fetele viseaza la baiatul perfect, plin de calitati si 0 defecte. Acela rupt dintr-un basm sau dintr-o telenovela de prost gust pana la urma. Iti doresti declaratii peste declaratii. Pentru ele trebuie sa muncesti. Vrei o relatie fara certuri. Pare neinteresanta atunci. Nu iti doresti nici cel mai mic strop de gelozie. Apoi unde e acea licarire din ochi dupa ce realizezi ca ceea ce ai facut, ceea ce ai gandit sau ceea ce ai facut este gresit si incerci sa iti ceri scuze? Nu mai exista. Incepi sa consideri relatia un fel de mall unde gasesti tot ce vrei, tot ce ti-ai dorit. Faci o paralela si te gandesti ca ai o relatie scoasa dintr-un film sau poate dintr-o carte foarte buna. Dar intrebarea este: "Ai nevoie de toate astea?". Te bantuie imediata disperare sa spui un "da" hotarat. Si totusi, lucrurile nu stau tocmai asa.
De fapt, iti creezi un scenariu, un scenariu al propriei vieti, al propriei iubiri. Il conturezi cu grija dupa bunul plac si apoi descoperi ca nu mai e palpitant. Nu te multumeste sa stii exact ce urmeaza. Incerci sa evadezi din propria viata, nu iti mai gasesti locul. Nu te mai surprinde nimic, nu mai ai acea imensa bucurie cand poti sa te bucuri de un lucru palpabil. Realizezi ca nu mai e ce iti doresti deoarece ai incercat sa te mulezi dupa persoana dupa tine cu prea multa indarjire. Ceva iti scapa. Lumea e plina de stereotipuri, daca vezi ceva consideri ca trebuie sa il ai si tu. Nu e asa?
La inceput strigi in gura mare ca da, e tot ceea ce iti doresti. Apoi incepi sa il murmuri. Incet, incet placerea dispare. Alegerile tale au fost atunci proaste si fara sens. Te-ai lasat incurcat. Te agati de o ultima speranta, un ultim fir al relatiei care decade vazand cu ochii. Te tine de mana, nu te mai strange cu aceeasi putere. Te ia in brate, nu mai simti fiorul care ajungea pana in vene si iti facea pielea de gaina. Cade o lacrima, se impleteste cu alta, creeaza o mica panza de paianjen ce se termina la nivelul barbiei tale. Nu te mai simti in largul tau. Uiti ce e cu adevarat important pentru ca pui un pret mult prea mare pe calitati. Nu esti dispus sa accepti defecte pentru ca tu consideri ca in viata ta, ele nu isi au locul. Nu mai vrei o dragoste de carte, iti doresti propria ta traire. Dezamagirile, noptile planse si nedormite, neincrederea incep sa primeze. Te destrami.
Mergi inainte, cauta altceva. Acel lucru care sa aiba o duzina de defecte, iar in fata ochilor tai, sa se preschimbe intr-o mie de calitati. Nu mai tanji, obisnuieste-te sa ai. Nu mai visa, deschide ochii si indeplineste-ti dorintele. Nu mai alerga necontenit dupa neant pentru ca nu o sa il descoperi. Regaseste-te si descopera viata. Doar atunci nu o sa mai vrei sa evadezi si o sa continui cu capul sus. Pana atunci, trairile tale de zi cu zi te vor ingenunchea din ce in ce mai mult si s-ar putea ca intr-o zi sa nu te mai poti ridica.