Avem nevoie de o persoana de care sa ne agatam cu o ardoare care are o putere imensa. O fiinta alaturi de care sa jucam pe scena vietii si sa avem cele mai norocoase roluri care sa isi duca la final prestatia in cel mai sublim mod posibil.
Ma regasesc in ochii lui, culoarea acestora oferindu-mi o caldura specifica numai mie. Ma regasesc in starile lui, putand sa ma schimb doar dupa el de parca as gravita in jurul lui fara cel mai mic impediment. Nu conteaza ce, cum, cand, unde, conteaza doar el. As putea spune ca suntem un "noi" si restul lumii. Cand este vorba de el, as putea lasa balta totul pentru ca as stii ca acolo imi este locul.
Ma lua in brate si ma facea sa tresar, sa simt fiorii primelor sentimente marete care si-au facut un locusor in inima mea. Cum? Nu as putea explica. De ce? Din nou un motiv necunoscut mie. Cand? Dintr-o data, m-a izbit precum te loveste mirosul cafelei intr-o dimineata de sambata ploioasa. Este persoana care m-a invatat ca distanta nu conteaza, ca o putem face sa descreasca odata cu fiecare secunda care trece. Tic-tac, tic-tac, nu se opreste, timpul putand sa stea in loc in orice moment pentru noi.
Ii cunosc sufletul si nu exista acolo nici cel mai mic semn de intunecime, nu ii stiu proprii lui demonasi care nu reusesc sa-l ingenuncheze.
Am nevoie de ceva? A fost, este si va fi intotdeauna acolo. Nu vreau sa cunoasteti un ideal, ci o persoana reala. Ai putea sa te pierzi in dulceata lui, in modul in care spune "Te iubesc!", in felul in care ii zambesc ochii si inima. Te-ai indragosti de el ca suflet, nu de el ca persoana mai intai. Este greu de cunoscut, insa in momentul in care ajungi aici, te vei simti cea mai norocoasa. El m-a invatat sa imi dau drumu la aripi, sa infrang limitele ce par sa imi puna piedici zi de zi.
Scena vietii noastre nu are nevoie de decor, noi il reprezentam. Usurinta cu care trecem peste impedimente ne uneste din ce in ce mai mult, ne definitiveaza ca persoane, ne consolideaza legatura. Nu este ceva peste care sa treci cu vederea, este rolul pe care trebuie sa il joci pana la finalul vietii si sa te bucuri de el.
Gandurile mele. Gandurile tale. Puse pe o foaie. Chin, dragoste, ura, redresare. Zambeste.
miercuri, 20 noiembrie 2013
miercuri, 13 noiembrie 2013
Esenta
Viata nu te intreaba niciodata nimic, insa iti cere foarte multe la schimb.Nu te intreaba daca ai fost sau daca in momentul de fata esti fericit, nici macar daca vreodata ai fost petrecut de acest sentiment maret. Nu iti spune daca alegerile pe care urmeaza sa le faci te vor multumi vreodata sau daca greselile pe care esti indeajuns de aproape sa le savarsesti te vor face sa devii mult mai stapan pe sine. Nu iti ofera nicio informatie despre cine urmeaza sa te indragostesti sau pe cine urmeaza sa pierzi cu desavarsire.
Te simti inapt sa iti iei propriile decizii datorita nesigurantei pe care necunoscutul ce inglobeaza ziua de maine ti-o ofera pe tava chiar acum. Pana la urma, tu, copile, traieste-ti viata exact asa cum vine, nu mai poti avea asteptari pentru ca nu stii daca se vor realiza. Nu ii mai judeca pe cei din jurul tau pentru ca nu iti va aduce o liniste specifica. Vrei sa le ghidezi viata dupa propriile tale principii si motive, insa acest lucru le va fura propria lor realitate si esenta. Opreste-te. Priveste. Simte.
Linistea apasatoare din jurul tau te constrange si totusi nu ii faci pe plac. Nu mai poate provoca o noua furtuna pentru ca tu insuti nu mai vrei sa ploua si ti-ai promis ca o sa le aduci zambetele pe buze si celor apropiati. Nu ai nevoie de un dezastru ce ar reusi cu desavarsire sa distruga tot ce ai incercat sa cladesti cu putere pana in acest moment. Haide, indrazneste sa speri, sa ai vise. Lasa-le sa iti hraneasca propriile tale aripi pentru ca acestea sa te duca unde iti vei dori peste cativa ani. Nu mai vrei lacrimi care sa te darame. Te lasi imbatat de noua forta care iti este putin straina, insa pana la urma este cea care reuseste sa te patrunda.
Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri. Ai invatat sa tii capul sus indiferent de vreme pentru ca asa ai fost ghidat. Iti e mila de propria persoana. In acest moment, se produce schimbarea. Tu, persoana ta, tu reprezinti bogatia sufletului tau. Ce ciudat, nu? Oare ar mai exista un trup inert fara un suflet in interiorul sau? Dar oare o caramida are propria ei esenta?
Te simti inapt sa iti iei propriile decizii datorita nesigurantei pe care necunoscutul ce inglobeaza ziua de maine ti-o ofera pe tava chiar acum. Pana la urma, tu, copile, traieste-ti viata exact asa cum vine, nu mai poti avea asteptari pentru ca nu stii daca se vor realiza. Nu ii mai judeca pe cei din jurul tau pentru ca nu iti va aduce o liniste specifica. Vrei sa le ghidezi viata dupa propriile tale principii si motive, insa acest lucru le va fura propria lor realitate si esenta. Opreste-te. Priveste. Simte.
Linistea apasatoare din jurul tau te constrange si totusi nu ii faci pe plac. Nu mai poate provoca o noua furtuna pentru ca tu insuti nu mai vrei sa ploua si ti-ai promis ca o sa le aduci zambetele pe buze si celor apropiati. Nu ai nevoie de un dezastru ce ar reusi cu desavarsire sa distruga tot ce ai incercat sa cladesti cu putere pana in acest moment. Haide, indrazneste sa speri, sa ai vise. Lasa-le sa iti hraneasca propriile tale aripi pentru ca acestea sa te duca unde iti vei dori peste cativa ani. Nu mai vrei lacrimi care sa te darame. Te lasi imbatat de noua forta care iti este putin straina, insa pana la urma este cea care reuseste sa te patrunda.
Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri. Ai invatat sa tii capul sus indiferent de vreme pentru ca asa ai fost ghidat. Iti e mila de propria persoana. In acest moment, se produce schimbarea. Tu, persoana ta, tu reprezinti bogatia sufletului tau. Ce ciudat, nu? Oare ar mai exista un trup inert fara un suflet in interiorul sau? Dar oare o caramida are propria ei esenta?
marți, 5 noiembrie 2013
Poveste?
Prezentul trece prin trecut. Cele mai potrivite cuvinte. Toti il cunoastem, toti ii purtam povara pe umeri si incercam sa nu ne lasam deramati. Ce gasesti in trecut?
Povestea unui copil. Era fericit in momentul in care primea o acadea sau cand era luat de obrajiori. Zambea cu adevarat si nu stia ce era dragostea. Nu avea griji, nu era stresat. Cunostea puterea aripilor sale, avea vise, gandea departe. Pana intr-o zi cand a cunoscut o palma, apoi o insulta. A simtit dezamagirea si a inceput sa planga intr-un hal in care ti se rupea sufletul. Lacrimile lui impaienjanite pe fata lui micuta iti dadeau de gandit, te faceau sa te intorci, sa retraiesti clipa.
Il recunosti? Nu? E vorba de copilul din tine, de copilaria lasata in spate. Acadelele sau micile atentii reprezinta dragostea si atingerea blanda pe care o cunostea acum cativa ani. Palma si insulta dau numele rautatilor din ziua de astazi. Si acestea se pare ca au primat in cazul copilului si incet, incet a disparut fara urma. Nu il mai gasesti oricat de mult incerci sa il cauti. Nu se mai intoarce.
Te maturizezi, aripile tale incep sa creasca din ce in ce mai mult. A inceput o noua etapa a vietii tale, in cea din urma, cortina a cazut si actorii au rasuflat usurati. Poti sa faci fata unei noi piese de teatru? Te mai inhami din nou la ceva necunoscut? Sufletul tau mai poate rezista? Sunt multe intrebari si nu as avea loc sa le scriu pe toate. Dar le cunoasteti deja. Incepi sa iti stabilesti noile prioritati pentru a vedea care este drumul pe care trebuie sa o apuci pentru reusita. Te debarasezi de celelalte lucruri cu greu insa iti aduci aminte de ele in zilele ploioase. Inveti sa te inalti, sa zbori. Cazi, trebuie sa te ridici si sa incerci din nou. Iti va fi mereu dor de copilul care obisnuiai sa fii, dar trebuie sa te obisnuiesti. Daca nu o faci, nu vei supravietui si nu vei cunoaste mandria. Succes mai departe pentru ca in urma nu mai poti privi.
Povestea unui copil. Era fericit in momentul in care primea o acadea sau cand era luat de obrajiori. Zambea cu adevarat si nu stia ce era dragostea. Nu avea griji, nu era stresat. Cunostea puterea aripilor sale, avea vise, gandea departe. Pana intr-o zi cand a cunoscut o palma, apoi o insulta. A simtit dezamagirea si a inceput sa planga intr-un hal in care ti se rupea sufletul. Lacrimile lui impaienjanite pe fata lui micuta iti dadeau de gandit, te faceau sa te intorci, sa retraiesti clipa.
Il recunosti? Nu? E vorba de copilul din tine, de copilaria lasata in spate. Acadelele sau micile atentii reprezinta dragostea si atingerea blanda pe care o cunostea acum cativa ani. Palma si insulta dau numele rautatilor din ziua de astazi. Si acestea se pare ca au primat in cazul copilului si incet, incet a disparut fara urma. Nu il mai gasesti oricat de mult incerci sa il cauti. Nu se mai intoarce.
Te maturizezi, aripile tale incep sa creasca din ce in ce mai mult. A inceput o noua etapa a vietii tale, in cea din urma, cortina a cazut si actorii au rasuflat usurati. Poti sa faci fata unei noi piese de teatru? Te mai inhami din nou la ceva necunoscut? Sufletul tau mai poate rezista? Sunt multe intrebari si nu as avea loc sa le scriu pe toate. Dar le cunoasteti deja. Incepi sa iti stabilesti noile prioritati pentru a vedea care este drumul pe care trebuie sa o apuci pentru reusita. Te debarasezi de celelalte lucruri cu greu insa iti aduci aminte de ele in zilele ploioase. Inveti sa te inalti, sa zbori. Cazi, trebuie sa te ridici si sa incerci din nou. Iti va fi mereu dor de copilul care obisnuiai sa fii, dar trebuie sa te obisnuiesti. Daca nu o faci, nu vei supravietui si nu vei cunoaste mandria. Succes mai departe pentru ca in urma nu mai poti privi.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)